Autorităţile de la Bruxelles in­ten­ţionează să redirecţioneze fonduri ale UE de miliarde de euro dinspre ţările cen­­trale şi est-europene către cele pu­ter­­­nic afectate de criza financiară ca Spa­­nia şi Grecia, relatează Financial Times.

Reformele vor constitui una dintre cele mai delicate părţi ale proiectului de buget al UE pe 2021-2027 redactat de Comisia Europeană. Proiectul va fi făcut public luna viitoare şi va marca o revizuire dramatică a „politicii de coeziune” de 350 miliarde de euro care are menirea de a susţine părţile mai puţin dezvoltate ale uniunii.

Bruxellesul vrea să pună capăt practicii de a distribui banii de coeziune exclusiv pe baza PIB-ului pe cap de locuitor, înlocuind acest criteriu cu unele mult mai ample acoperind totul de la şomajul în rândul tinerilor, educaţie şi mediu la migraţie şi inovaţie.

Pe lângă revizuirea alocării fondu­ri­lor, Comisia reîntăreşte condiţiile de eligi­bilitate şi impune mai multe restric­ţii cu privire la modul în care pot fi fo­losiţi banii UE. Noile reforme vor strârni îngrijorare mai ales în Varşovia şi Budapesta, două mari beneficiare ale fondu­rilor de coeziune care au intrat în conflict cu Bruxellesul cu privire la sta­tul de drept şi standardele democratice.

Detaliile precise ale reformelor sunt încă creionate în spatele scenei, însă diplomaţi şi oficiali se aşteaptă ca rezul­tatul să fie o redirecţionare a fondurilor dinspre Polonia, Cehia şi statele baltice către state sudice ca Italia, Spania, Grecia şi chiar unele regiuni ale Franţei.

Bătălia pentru reforme va fi îngreunată de viitoare reduceri avute în ve­de­re pentru fondurile totale de coe­ziu­ne, reduceri care sunt în parte menite să acopere gaura lăsată în bugetul UE de ieşirea Marii Britanii din UE.

John Bachtler, expert pe politică de coeziune la universitatea Strathclyde, arată că negocierile privind bugetul ar putea fi „cele mai dificile din 30 de ani”. Toate ţările ar putea pierde finanţare, însă principal întrebare este cât de mari vor fi pierderile pentru ţări individuale şi regiuniî.

În momentul stabilirii ultimului buget pe termen lung în 2013, state sudice ca Grecia şi Spania au suferit pierderi de aproximativ 30% în alocări.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron susţin ideea de a folosi bugetul UE pentru a oferi susţinere financiară regiunilor care găzduiesc un număr mare de solicitanţi de azil, cum ar fi Germania şi Suedia.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Se trimit datele

©2019 toate drepturile rezervate RoJurnal

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?

Sari la bara de unelte