Președintele PSD, Liviu Dragnea, are pregătit un loc într-o celulă a Penitenciarului Giurgiu, au anunțat sindicaliștii din cadrul FSANP.

”Îl informăm pe domnul Liviu Dragnea că Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar că ministrul Justiției a avut grijă să-l clasifice ca fiind în condiții improprii, deși este unul dintre cele 3 penitenciare construite după 1989. Va avea, deci, spațiu suficient și va beneficia și de reducere de pedeapsa dacă va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului”, afirmă Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă.

În același timp, sindicaliștii țin să precizeze că există doar 73 de persoane condamnate la pedeapsa închisorii pentru abuz în serviciu și nu câteva mii așa cum a susținut Dragnea.

„Precizăm că în penitenciarele românești, la 30 ianuarie 2018, se aflau în detenție exact 73 de condamnați  la pedepse cu închisoarea între 2 și 5 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Această cifră s-a redus sensibil după aplicarea legii recursului compensatoriu. În penitenciare sunt în schimb mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnați pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanți de droguri (1434) și condamnați pentru înșelăciune (997). Nu există niciun motiv ca cineva să le ceară scuze. Nici măcar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Român. Reamintim că, după aplicarea legii grațierii mascate, 1 din 5 condamnați pentru infracțiunile de mai sus au fost puși în libertate. Astăzi sunt așadar liberi pe stradă și comit alte infracțiuni mii de criminali, violatori, tâlhari și hoți. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor întoarce făcând alte mii de victime. Ca o curiozitate statistică, domnul Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infracțiuni de abuz în serviciu care a instigat la deturnarea banilor destinați pentru asistență socială. Banii destinați copiilor orfani sau plasați în grijă statutului ori a persoanelor defavorizate, au fost astfel folosiți în interes de partid pentru plata unor sinecuristi”, se mai arată în comunicatul FSANP.
Liviu Dragnea a fost condamnat joi de Curtea Supremă la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, dar decizia nu este definitivă.
Sursa foto: penitenciare.info
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Se trimit datele

©2019 toate drepturile rezervate RoJurnal

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?

Sari la bara de unelte