După deziluzia și durerea pricinuite de dezastruosul an competițional 2018, chiar dacă a mai rămas doar o singură etapă de disputat (partida contra Belgiei), este momentul să facem o scurtă trecere în revistă a Cupei Europene a Natiunilor 2019 .

Tare dificil de scris o cronică a partidei de debut disputată la Cluj-Napoca între noi și gruzini. La final, cu toții am simțit gustul amar al celei de-a treisprezecea înfrângeri (din cele 23 meciuri disputate) suferite contra unei echipe naționale care reprezintă cu mare onoare un popor mic dar dârz, “strivit” de atâtea ori de-a lungul istoriei de uriașul rus.

RFI – secția de limbă română – a titrat concis “O victorie a tinereții asupra experienței”, adăugând printre rânduri trista sinteză a fostului nostru mare internațional, Mircea Paraschiv: “fără nicio fază în care România ar fi putut să marcheze, nu este nimic de comentat”.

Trebuie adăugat totuși că jocul dezlânat și fără nicio tactică clară pe care l-a arătat echipa noastră a venit, paradoxal și îngrijorător, pe fondul unei prestații sterile a adversarilor noștri. Echipa Georgiei a sosit la Cluj cu o droaie de debutanți iar garnitura lor nu a părut că are prea mare chef de joc.

         Cu toată durerea descalificării la Cupa Mondială, atât de proaspătă în sufletele și mai ales mentalul colectiv al acestora, este de netăgăduit dorința băieților noștri de a câștiga, nu despre asta e vorba, ci despre amatorismul și incompetența fără limite cu care ne-a obișnuit în ultimul deceniu conducerea federală, în frunte cu Alin Petrache. Decizia de a duce echipa în Portugalia, unde chipurile au avut condiții propice de antrenament, ne-a făcut evident mai mult rău…

         După ce l-au umilit acum 2 ani pe Marius Tincu înlocuindu-l cu un antrenor italian obscur (Massimo Cutitta), federalii noștri l-au (re)găsit pe acesta la cârma penultimei clasate din Federale 2 (a-IV-a ligă din Franța!!!) și l-au chemat pe fostul nostru mare taloneur să preia echipa națională. Umblă vorba că această decizie de compromis a fost luată în urma refuzurilor repetate ale mai multor tehnicieni străini care fuseseră sugerați FRR-ului de către World Rugby. 

Această eschivare colectivă este lesne de explicat, căci orice antrenor care se respectă poate consulta internetul pentru a vedea pe unde mai joacă românii noștri, ce rezultate internaționale au avut în ultimii ani selecționatele de juniori și mai ales, ce reprezintă valoric campionatul autohton, concluzia fiind una singură: calificarea la Cupa Mondială din Franța 2023 pare o misiune aproape imposibilă…

Un aspect deloc de neglijat este că de ani buni, antrenorii naționalei noastre sunt remunerați direct din visteria de la Dublin a World Rugby, amănunt care denotă clar că cei de acolo încearcă din răsputeri să readucă pe linia de plutire rugbyul nostru

         Însă ce ne facem cu cei de acasă care de fix 10 ani conduc rugbyul nostru și care l-au adus în pragul dispariției???

         În cursul săptămânii ce a urmat înfrângerii rușinoase de la Cluj, în cadrul unei întâlniri informale cu foștii internaționali – o nouă încercare nereușită a FRR de a-și apropia fostele glorii ale rugbyului nostru – d-nul Petrache a explicat pompos audienței că cei doi antrenori din staff-ul lui Marius Tincu, sud-africanul Danie de Villiers(trei sferturi) și Lasha Tavartkiladze(înaintare), sunt tehnicieni agreați în primul rând de forul de la Dublin, World Rugby…iar cei prezenți, evident, au rămas mască, căci ambele personaje de mai sus au un singur numitor comun: mediocritatea.

Primul, adus în țară acum mai mulți ani de către Chester Williams, incapabil încă să comunice în limba română, este răspunzător de rezultatele catastrofale (înfrângeri la scor, pe linie) ale selecționatei U20 în turneul internațional organizat în toamna anului trecut la București.

Cel de-al doilea, tristă și mai ales umilitoare alegere pentru noi românii, chiar înainte de un meci contra Georgiei, este, ați ghicit –  gruzin. Plătit din banii bucureștenilor la clubul primăriei capitalei, CSM București, trimis la “cursuri de perfecționare”în Noua Zeelandă, acest individ este dovada vie că rugbyul nostru este chiar în moarte clinică iar școala de grămadă românească, altădată renumită peste hotare, pare-se că a murit definitiv…

         Pentru ca spectacolul acesta grotesc să fie total, am aflat uimiți de pe site-ul federal că noul manager al echipei noastre naționale este d-na Nicoleta Ene, nimeni alta decât gestionara magazinului de articole sportive din curtea federației…evident că procesul de reconversie profesională este o calitate ce nu pare la îndemâna oricui, însă absolut nimeni nu pricepe temeiul acestei decizii care ridică pentru a câta oară tot mai multe semne de întrebare cu privire la calitatea procesului decizional la nivelul conducerii FRR.

         De menționat că cifra publicului prezent pe frumoasa arenă din Cluj (cu o capacitate de 35.000 locuri), afișată de Rugby Europe pe site-ul propriu, după cele scrise pe foaia de joc a meciului, a fost 1.500. Asta în condițiile în care, practică tipic românească, intrarea a fost liberă!!! În aceeași zi, la Bruxelles (Belgia – Germania) au fost 4.000 spectatori iar la Madrid (Spania – Rusia), aproape 6.000.

         La finalul înfruntării, cel care a comentat partida la TV într-o manieră halucinantă (de urmărit statistica epitetelor repetitive în deplin contrast cu realitatea din teren), nedumerind publicul cunoscător al fenomenului dacă urmăreau cu toții același meci, și-a devoalat obediența față de Alin Petrache, îngânându-i cu jenantă docilitate câteva întrebări, ocazie cu care “fostul căpitan al frunzei de stejar” mai, mai ne-a urecheat în direct, afirmând uluitor că toți am dori să ieșim campioni mondiali, însă pentru asta avem nevoie de…ați ghicit: răbdare.

         Următoarea partidă, victoria fără glorie (38-10) contra Germaniei, nu comportă nicio sinteză jurnalistică, echipa adversă fiind la ani lumină de ceea ce se joacă astăzi în lume. De menționat interesul quasi-inexistent pentru o partidă desfășurată în Moldova (Botoșani), cu intrare liberă, pe o vreme însorită, unde marea majoritate a celor câteva sute de spectatori a fost reprezentată de rudele și prietenii jucătorilor noștri… 

         Cel de-al treilea meci, contra echipei Spaniei care anul trecut ne-a administrat o înfrângere severă, ucigându-ne practic speranța calificării directe la Cupa Mondială, a fost precedată de o săptămână de pregătire în sudul Franței, la Colomiers. După un început neașteptat de promițător, la un moment dat tabela indicând 13-0 pentru ai noștri, echipa noastră, lipsită de suflu, a intrat în jocul adversarilor, nici ei într-o zi fastă, și pe fondul unor erori copilărești, soarta meciului a fost pecetluită, băieții noștri simțind pentru al doilea an consecutiv – altă tristă premieră– gustul amar al eșecului în fața ibericilor.

         De reținut un amânunt cel puțin îngrijorător, la finele lui 2018, echipa under 20 a Spaniei ne-a administrat un neverosimil 70-6, concluzia fiind una fără putință de tăgadă: Spania va continua în viitorul apropiat să ne bată fără mari eforturi iar calificarea pentru mondiale va fi într-un real pericol.

         La finalul transmisiei, același comentator s-a trezit la sumbra realitate, dezbrăcându-se de tot penibilul cu care ne obișnuise în partidele anterioare și, argumentat, a devoalat succint și sintetic că mai jos de atât nu am fost niciodată, evidențiind incompetența conducerii federale…

         În fine, partida contra rușilor, disputată week-end-ul trecut tot la Botoșani și arbitrată de o brigadă franceză profund sensibilizată de regresul constant al rugbyului românesc, în același trist decor marcat din nou de o asistență extrem de redusă (mai este nevoie să menționăm că intrarea a fost liberă???), poate fi rezumată simplu prin dictonul proverbial “viața bate filmul”…

         O victorie extrem de chinuită (22-20), în urma unui joc eminamente modest, la care niciun cronicar sportiv nu ar putea adăuga ceva concludent la cele din caseta tehnică: rușii ne-au marcat 4 eseuri, nereușind să transforme nimic iar ai noștri au reușit o singură încercare (și aceea de penalizare), restul de puncte (15) fiind penalități dictate de arbitrul francez.

         Un foarte simplu exercițiu de imaginație – să ne închipuim scenariul că această competiție din anul de grație 2019 ar fi contat pentru calificarea la Cupa Mondială – foarte probabil că am fi rămas acasă…

         Lasând rugbyul deoparte, câteva cuvinte despre activitatea din ultima vreme a conducerii federale, în frunte cu mult iubitul conducător Alin Petrache. Peregrinările prin țară au constituit prilejul unor discuții extrem de constructive cu responsabilii rugbyului din provincie. Rând pe rând, la malul mării ori pe plaiuri moldave, staff-ul federal a oferit soluții de-a dreptul miraculoase pentru revigorarea sportului cu balonul oval, concluzia fiind una extrem de optimistă și va fi enunțată cu certitudine la viitoarea întâlnire din 7 aprilie, la Poiana Brașov: viitorul sună cu adevărat bine!!!

         Nota bene, în sensul tradiționalului haz de necaz ce ne caracterizează pe noi românii, cu toții sperăm la unison ca întâlnirea de taină din Poiană, în prezența unui celebru blogger autohton (așa se mediatizează oare rugbyul?!?!?!), să fie devansată cu fix o săptămână, adică să aibă loc pe 1 aprilie…ziua mondială a păcălelii.

         D-LE PETRACHE, AI STAT 10 ANI LA TIMONA RUGBYULUI ROMÂNESC (ADICĂ O ZECIME DIN TOATĂ ISTORIA SA), NU AI FĂCUT ABSOLUT NIMIC CONSTRUCTIV, BA DIMPOTRIVĂ (CHIAR EȘTI ORB DE NU OBSERVI CĂ NU MAI SUNT JUNIORI ÎN ACEST SPORT?!?!?!)…LASĂ VIZITELE PRIN ȚARĂ ÎN CARE MINȚI CU NERUȘINARE PE TOATĂ LUMEA, CHEAMĂ PRESA ORI, MAI SIMPLU, SCRIE-ȚI DEMISIA (CARE PUTEA FI DE ONOARE ANUL TRECUT) ȘI PLEACĂ!!!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Se trimit datele

©2019 toate drepturile rezervate RoJurnal

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?

Sari la bara de unelte